CUIȘOARELE ȘI PROPRIETĂȚILE LOR EXTRAORDINARE ÎN MEDICINA NATURISTA



 De-a lungul timpului, s-au găsit diverse rețete și modalități de preparare și uz a cuișoarelor, in felul acesta, noi azi putem să beneficiem, atât de faptul că sunt la îndemână oricui cât și de descoperirile proprietăților făcute până acum.

CUIȘOARELE, sau în denumirea botanică, Syzygium aromaticum, sunt de fapt bobocii uscați ale florilor copacului mereu verde cu aceiasi denumire, ce face parte din Fam.Myrtaceae. Acesta are o inăltime ce variază între 10 -15 m, original din Indonezia, este cultivat în plantații de mai mult de 2000 de ani.  
  Această plantă, de fapt florile acesteia, era si este folosită ca și condiment dar și în prepararea de leacuri pentru diverse probleme de sănătate. Acest ultim uz va face din aceste mici floricele, unele din cele mai căutate în timpul medieval, când bolile din acea perioadă au disperat populația.   
In Europa, cuișoarele au fost aduse pentru prima dată de către arabi, în perioadă sec. IV – sec.V, dar au fost accesibile populației mult mai târziu, prin sec. IX- X, chiar dacă omul de rând din acea perioadă nu reușea să-și procure prea ușor acest condiment și leac foarte renumit . 


 Azi, cuișoarele ocupă un loc important în medicină naturistă, anumite proprietăti terapeutice fiind cunoscute incă din antichitate; în numeroase texte vechi de medicină chineză erau prescrise pentru dureri articulare, picioare reci, dureri de burtă și dureri de dinți.
  Principiul activ din cuișoare este uleiul volatil, în componența căruia intră eugenolul, acetileugenolul, taninul, flavonoidele, uleiul gras, acizi organici (oleanolic), substanțe mucilaginoase, grăsimi.  Aroma lor specifică este datorată conținutului de cariofilenă. 
 Eugenolul, principiul activ în cantitate majoră, a făcut subiectul a numeroase studii de prevenire a toxicitătii produse de poluanții din mediu (precum tetraclorură de carbon) și studii privind prevenirea cancerului tractului digestiv sau a inflamațiilor articulațiilor.
  Uleiul volatil are efect antimicrobian puternic, antimicotic, analgezic și antiseptic, de aceea își găsește întrebuințare în multe din problemele de sănătate .
  De-a lungul timpului, s-au găsit diverse rețete și modalități de preparare și uz a cuișoarelor, astfel, noi azi putem să beneficiem, atât de faptul că sunt la îndemână oricui cât și de descoperirile proprietăților făcute până acum.

Interesant si articolul : LEVANTICA SI PROPRIETATILE SALE EXTRAORDINARE

  MODALITĂTI DE PREPARARE ȘI UZ TERAPEUTIC

CEAIUL  DIN CUIȘOARE
 O lingură de cuișoare într-un litru de apa, se lasă in infuzie pentru cca. 10 min.

Are proprietăți antimicotice
 Ceaiul de cuișoare este utilizat atât pentru uz intern cât și pentru uz extern, în cazul paraziților intestinali, micozelor pielii și mucoaselor.
 Combinându-l cu coriandru, vaniglie, cimbru și chimion, ceaiul din cuișoare poate fii utilizat cu succes în cazul micozelor instalate pe mâini și la nivelul picioarelor;  se țin în baie de ceai cald pentru o perioadă de 10 – 15 min.

 Combate problemele respiratorii. 
 Ceaiul de cuișoare ajută la tratarea răcelilor, a nasului înfundat, a durerilor de gât, a infecțiilor virale, a bronșitei și a afecțiunilor sinusurilor. în acest caz il combinăm cu o linguriță de miere și o felie de lămâie.

 Imbunătătesc digestia.
  Cuișoarele previn balonarea și formarea gazelor intestinale, ajutând digestia. Ele stimulează producerea de enzime care contribuie la procesul digestiv și au un efect pozitiv asupra durerilor de stomac, acționând la nivelul întregului tract gastro-intestinal.

Elimină respirația urât mirositoare
  Fiind un antiseptic natural, cuișoarele sunt foarte eficiente la inlăturarea mirosului neplăcut din gură, eliminand o mare parte din bacteriile responsabile de acest fenomen. Se clateste cavitatea bucală, insistând minim 5 min. 
 Pentru a obține același efect, se pot mesteca câteva cuișoare pentru câteva minute.

 Ameliorează starea de greață
 O ceașca de ceai călduț de cuișoare și o felie de lămâie, fără a adaugă zahăr, va poate ajută să scăpați de starea de greață.

 Probleme oculare
 In cazul ochilor inflamați sau cu conjuctivita, comprese călduțe cu ceai de cuișoare puse pe pleoape vor ajuta și ameliora situația.

 Proprietăți antioxidante 
 Un studiu recent făcut în universitatea  Alicante din Spania, demonstrează că aceste floricele uscate au proprietăți antioxidante, poate chiar cele mai puternice din câte se cunosc până acum, având cea mai mare concentrație de polifenoli întâlnită într-o plantă până acum. 

Interesant si articolul : LAVANDA - 9 DIN UTILIZARILE SALE CELE MAI IMPORTANTE
 

 ULEIUL ESENȚIAL DE CUIȘOARE
 Proprietăți analgezice 
 Este un optim analgezic în cazul durerilor de dinți; cu o picătură de ulei masați gingia la nivelul dintelui inflamat; în scurt timp veți simți o ameliorare.
 Gargarisme cu soluție de 60ml apa și 2-3 picături de ulei, împrospătează respirația, previne sau ameliorează inflamația la nivelul amigdalelor, reduce di bacteriile responsabile de carii.
 Proprietăți cosmetice
 Cu un parfum  energic, dulce piperat are proprietăți de tonifiere a pielii. Il puteți adaugă la crema voastră preferată, 5-6 picături, sau poate fii utilizat și în combinație cu ulei de măsline și aplicat imediat după baie, când încă pielea este umedă și relaxată; 10-15 picături de ulei sunt îndeajuns la 100 ml de ulei de măsline.


Un articol oferit de INFOMIX

Dacă ți-a plăcut acest articol urmărește-mă și pe FACEBOOK

CITESTE SI :

ACEL LAPTE FERMENTAT CE FACE MINUNI ORGANISMULUI NOSTRU - Se zice că pe vremea lui Mahomet, pe undeva prin munții Caucaz, oamenii au primit de la acesta în dar primele granule de kefir; de aici si denumirea populară "meiul profetului". În realitate a fost foarte dificilă stabilirea originii primelor granule, întrucât acestea reprezintă un cumul de bacterii și drojdii într-un amestec de proteine, lipide și zaharuri. Această băutură este considerată un aliment minune pentru organismul nostru, deoarece conține, --->CITESTE MAI DEPARTE

OREZUL ROSU SI DE CE AR TREBUI SA-L INTRODUCEM IN DIETA NOASTRA -- Orezul roșu, este o varietate de orez de o frumoasă culoare roșu cognac, denumit și orez sălbatic sau thailandez, foarte apreciat în bucătărie pentru sapoarea sa intensă și gustul sau dulceag, unic.Unul din motivele pentru care ar trebui sa-l introducem in dieta noastra este ca are o valoare nutritivă excelentă , cu  mult peste cea a orezului normal. ---->CITESTE MAI DEPARTE

ULTIMELE NOUTATI DE PE BLOG


Dacă ți-a plăcut acest articol urmărește-mă și pe FACEBOOK