MERELE SI DIETA DE SLABIT



MERELE  -  8  MOTIVE SĂ LE CONSUMAȚI  MAI DES

Un măr are cca. 75 de calorii, este considerat fructul cu calorii negative.
Proprietăţile benefice ale merelor au fost studiate îndelung de către specialişti, care au ajuns la concluzia că acest fruct comun poate fi extrem de favorabil organismului nostru, fiind utilizat astăzi ca remediu natural pentru menţinerea sănătății sau ca şi un eficient aliat în dietele de slăbit.

 Fruct cu un gust foarte plăcut, mărul, care pe lângă faptul că are o valoare simbolică elevată în conștiința noastră spirituală, famă transmisă atât de tradiția biblică cât și de mitologie, este unul dintre cele mai bogate din punct de vedere nutrițional.
 Aparține familiei Rosacee (malus communis melo);  este un copac ce poate atinge și 8 metri în înălțime, original din Asia , a sa apariție, documentată se plasează în Neolitic; prezent actual în circa 2000 de varietăți. Fructul său se poate găsi în orice sezon al anului, chiar dacă maturarea lui în mod normal se face în perioada dintre sfârșitul lunii august  până la începutul lunii octombrie.  După racoltare, fructele se pot conserva la o temperatură  între ( 0- 4) °C cu o umiditate a aerului între 85-90 %.


Aggiungi didascalia

 Care este valoare nutrițională a unui măr? 

 Un măr are cca. 75 de calorii, este considerat fructul cu calorii negative, acest lucru  înseamnă că organismul nostru folosește mai multe calorii în procesul de digestie al mărului decât cantitatea de calorii pe care o conține fructul, motivul pentru care este foarte folosit în dietele de slăbire.
 Conținutul bogat în vitamine, minerale, oligoelemenți, antioxidanți și fibre în proporții optime,  face din măr fructul ideal pentru consumul său zilnic.

Interesant si articolul : ARDEIUL IUTE SI ACELE PROPRIETATI PE CARE NU LE CUNOASTETI

 Conținutul  în 100 gr  (variază de la o varietate  la altra) :
 o Apa -87g
 o Carbohidrați -11 gr
 o Vitamina A – 54 IU
 o Vitamina C-9,5 gr
 o Vitamina E – 0,26 mg
 o Vitamina K – 6,5 mcg
 o Acid folic – 5 mcg
 o Calciu – 6 mg
 o Fosfor – 16 mg
 o Magnesiu – 6 mg
 o Sodiu – 1 mg
 o Potasiu – 107 mg
 o Fibre – 1,4 gr                                        
                                                     


  Proprietățile cele ma importante ale merelor                                                                              Reglează glicemia
 Consumul regulat al merelor ține sub control glicemia din sânge. Acest lucru se datorează mult pectinei în care sunt bogate aceste fructe. De fapt pectina este o fibră solubilă ce intervine în procesul digestiv atât la nivelul stomacului cât și la nivelul intestinului,  cea ce duce la întârzierea absorbției de zahăr la nivel intestinal stabilizând în acest mod nivelul glicemic din organism.

 Reduce colesterolul 
Reducerea colesterolului este datorată tot pectinei, care în urma digestiei reduce atât absorbția cât și producția de colesterol la nivelul intestinului.

 Restabilește flora bacteriană din intestin 
Acest fapt se datorează tot pectinei, metabolizarea acesteia favorizând proliferarea microorganismelor benefice. Un intestin care funcționează în parametri normali ajută transitul, și deci previne problemele caere se ivesc la acest nivel, cum ar fii constipația sau diareea.

 Controlează apetitul 
Tot datorită pectinei, deoarece se leagă cu moleculele de apa formând o gelatină ce se depune pe pereții  stomacului și intestinului, consumul de mere  incetineste golirea stomacului dar și al transitului intestinal.












ULTIMELE NOUTATI DE PE BLOG


Dacă ți-a plăcut acest articol urmărește-mă și pe FACEBOOK