IATĂ O SOLUŢIE EFICIENTĂ ŞI NATURALĂ ÎMPOTRIVA ŢÂNŢARILOR





Odată cu primele zile mai calde, îşi fac prezenţa şi ţânţarii. A devenit un ritual această precauţie contra ţânţarilor, că ieşim la o plimbare, în grădina sau ne pregătim să mergem în pat, oriunde ne-am afla, la mare sau la munte, ţânţarii sunt o problemă.  A devenit o afacere super profitabilă, aceea a produselor ce îndepărtează de noi aceste insecte flămânde, iar preţul nu este întodeauna economic, ca să nu mai zic că punem pe piele sau inhalăm nişte substanţe  toxice.
Din fericire există o mulţime de remedii naturale ce le putem folosi . O alternativă naturală la aceste produse sunt uleiurile esenţiale, ce le putem pune în difuzori speciali, îndepărtând aceste insecte di camera sau le putem aplica direct pe piele. Deoaece, uleiurile sunt foarte puternice şi câteodată dau probleme aplicate direct pe piele în formă lor concentrată, este necesar să le diluăm folosind diverse baze.
V-am pregătit reţeta unei soluţii uşor de preparat pe baza de uleiuri esenţiale. Are un efect extraordinar, ţine ţânţarii la distanţă pentru cel puţin 2 ore.
Într-un recipient cu pulverizator adăugăm următoarele:
75 ml apă distilată;
30 ml alcol alimentar 95⁰
20 picături ulei esenţial de citronella;
10 picături ulei esenţial de tea tree;
10 picături ulei esenţial de lavandă;
10 picături ulei esenţial de eucalipt;
10 picături ulei esenţial de melissa.



Se agită foarte bine înainte de a fi folosită. Evitaţi zona ochilor, clătiţi foarte bine ochii în cazul în care, accidental, aţi avut contact cu soluţia.

SOS în cazul pişcăturilor de ţânţari - Uleiul de lavandă este foarte eficient dacă aplicat în zona interesată – reduce inflamaţia şi reduce gradul de mâncărime. Alte utilizări ale extraordinarului ulei esenţial de lavandă le gasiti accesand articolul dedicat , AICI - 

Un articol oferit de InfoMix
Dacă ți-a plăcut acest articol urmărește-mă și pe FACEBOOK



PINUL -  UN ALIAT DE LUAT IN SERIOS IN CAZUL TUSEI SI CATARULUI LA COPII SI LA ADULTI -  Proprietăţile medicinale ale acestui conifer  sunt foarte valoroase în special pentru tratamentul tulburărilor şi bolile tractului respirator. O reteta extrem de usor de realizat pentru producerea unui sirop extrem de eficient o gasiti accesand AICI


IATĂ PLANTELE CELE MAI EFICIENTE ÎN PURIFICAREA ŞI OXIGENAREA AERULUI DIN CASĂ - În urma unor studii făcute de NASA s-a ajuns la concluzia că anumite plante sunt mai eficiente decât altele în a menţine aerul mai curat. Acestea curăţă aerul chiar şi de praf, solvenţi, formaldeide.Lista a celo mai eficiente plante o gasiti accesand AICI